40 de zile cu Fericiții Mărturisitori din temnițele comuniste

Ziua 0

Acathistul Sfinților Români din Închisori

Ziua 1

E ceva ce nu se poate imagina, ce s’a trăit acolo.

Fericita ASPAZIA Oțel Petrescu

Ziua 2

…neamurile și popoarele nu trăiesc prin lași.

Dumnezeu nu ne-a părăsit nici în timpul dominației bolșevice.

Cine nu a fost în legătură directă cu Dumnezeu, în gând, și în inimă, nu a făcut nimic.

Coordonata verticală este Dumnezeu.

Comunismul este numai un preludiu al lui Antihrist.

De aceea a lăsat Dumnezeu să vină comunismul; și lucrurile s-au cernut: s-a văzut cine au fost cei care nu și-au pierdut credința.

Să vedem lucrurile iubirii lui Dumnezeu; atâta ne-a iubit și ne iubește Dumnezeu, cum noi cu mintea noastră nu putem gândi.

Și ne-a lăsat, ca prin acești martiri, să ne fie neamul mântuit.

MĂRTURISIRI DIN MLAȘTINA DISPERĂRII – DUMITRU BORDEIANU

Ziua 3

Ziua 4

Aceste lucruri le scriu în frica lui Dumnezeu (…) numai El știe că ceea ce mărturisesc este adevărat. (…)

…le scriu și pentru cei ce cred în Dumnezeu, pentru cei cinstiți și de bună credință, ca să cunoască și să înțeleagă și ei de câtă ură, minciună și bestialitate a fost și este în stare o ideologie – ideologia comunistă -, provenită nu de la oameni, ci de la diavolul.(…)

Comunismul nu este decât prezența satanei pe pământ.

Comuniștii au făcut din ideologia lor o religie (…) și nu se răspândește decât prin minciună, neîncredere, teroare și frică.

Pe plan spiritual, scopul său (…) dezumanizarea omului, iar pe plan material: mizerie, foamete și lipsă. (…)

În comunism, vrei nu vrei, trebuie să spui și să faci numai ceea ce ți se ordonă.

Nu trebuie să gândești, nu trebuie să judeci, voința și libertatea nu mai există.

Iar dacă nu, pentru consolidarea puterii sunt închisori, gulaguri, lagăre, canale, deportări, domicilii obligatorii și degradarea, siluirea conștiinței, pierderea demnității umane, robotizarea și dirijarea tuturor acțiunilor.

Așa s-a făcut comunismul.

Și cine a încăput pe mâna acestei stăpâniri satanice, și-a pierdut puterea de judecată, și voința, și libertatea, rămânând nu doar cu foamea și frigul, nu doar cu umilința și lipsa de comunicare, ci și cu scrâșnetul și disperarea…

MĂRTURISIRI DIN MLAȘTINA DISPERĂRII – DUMITRU BORDEAINU

Ziua 5

Graiurile unui (cât de curând va fi canonizat) sfânt, (poate) cel mai mare theolog al veacul al XX lea, dar theolog în sensul autentic și adevărat al cuvântului, adică de Văzător al Dumnezeului celui Viu și apoi Grăitor dintru Cest Dumnezeu Viu, prin cuvinte nu învățate din cărți sau născocite de mintea căzută ci născute din Însuși Cel Viu…cuvinte-vii, cuvinte-bornă, cuvinte-de-Sus:

Regimul comunist a lăsat societatea românească într’o stare de criză gravă, într’o stare de criză nu numai economică ci, mai ales, morală (…)

mult mai periculoasă și mai greu de vindecat decât criza economică

Prin persecutarea oamenilor care nu făceau parte din partid…

Prin metoda de turnare a unora de către alții…

Prin grija exagerată a conducătorilor numai de puterea lor și de starea lor îmbelșugată, cu disprețul mulțimii poporului…

Toate acestea au produs o dușmănie între oameni care nu se vindecă ușor, care durează.

Țin minte unii de la alții cât au suferit unii de la alții și s’au obișnuit să se teamă unii de alții.

Toate acestea au fost agravate printr’o prigonire a credinței religioase, printr’o propagare a atheismului, o propagare tenace a atheismului în școli, în presă, în toate manifestările publice.

Asta avea la bază, la urma urmelor, un dispreț al omului.

Dacă nu crezi în Dumnezeu, nu poți crede nici în valoarea eternă a omului.

Crezi că e o ființă trecătoare și poți face cu ea orice.

Nu vei suferi pentru urmările faptelor tale urâte și nu va avea nici el de suferit pentru necredința lui.

Deci, atheismul și disprețul omului merg împreună. De aceea am văzut la comunism aceste două tendințe împreunate.

Necredința a sporit enorm nu numai prin propaganda regimului dar și printr’o zonă aparte a intelectualității noastre care încă de vreo 150 de ani încoace era ahtiată după așa-zisă cultură occidentală, cultura Franței îndeosebi.

I se părea că e ‘progresată’ dacă imită atheismul francez care a urmat revoluției de la sfârșitul secolului al XVIII lea!

Pătura aceasta intelectuală cu tendințe superficiale, necredincioase, a sporit prin deposedarea țăranilor și prin trimiterea lor ca muncitori la orașe care, până la urmă și’au dat copiii tot la școli, încât cea mai mare parte din populație devenea așa-zis intelectuală, și atinsă de această mentalitate superficială atheistă a păturii noastre intelectuale, încât și asta a ajutat la această disprețuire a omului, la această idee că poți face orice bine pentru tine și orice rău pentru alții.

Regimul comunist (…) în fond, mentalitatea lui este încă în vigoare!

De aceea, de la tineret așteptăm ca să ducă mai departe întoarcerea la fundamentul unei vieți de seriozitate, de generozitate, de altruism, de unitate, de depășire a dezbinărilor și a urilor.

De la tineret așteptăm aceasta pentru că l’am văzut deschis gândirii creștine…

Intelectualitatea aceasta mai veche nu numai că își păstrează atheismul dar când vede că nu mai e la modă atheismul, își ia direcția spre alte aiureli, numai ca să nu fie fideli spiritualității noastre, spiritualității poporului nostru, identității noastre, unității noastre.

Cad pradă (…) nu știu dacă e cazul să numesc, masoneria. E foarte atras de teosofie de origine extrem-orientală, de yoga, de orice, numai de creștinism nu… (…)

Creștinismul este Religia Iubirii.

Singura Învățătură care pune la bază Iubirea,

la originea tuturor Iubirea,

Iubirea fără început,

Iubirea nesfârșită. (…)

Pentru Iubire trebuie libertate… (…)

Am fost un popor de jertfă, un popor al Crucii… (…)

Istoria poporului român, un drum al Crucii (…)

Să prezentăm gândirea poporului român în forme care să uimească

Occidentul care’i simplist cu raționalismul lui (…)

Fără Creștinism poporul nostru se prăpădește că a fost singura lui Forță… (…)

Ce ai făcut tu pentru slava Neamului Tău?

Fiecare Neam trebuie să’și aducă strălucirea darurilor lui (…) și să le și dezvolte (…) și o generozitate față de alții (…)

Iubirea de Neam (…)

Dumnezeu vrea ca fiecare să’și iubească Neamul său dar să nu urască alte neamuri (…) și să lucrez pentru slava Neamului meu (…)

Să ținem la neamul nostru, să dezvoltăm ceea ce e frumos în el, să luăm și de la alte neamuri, să învățăm și de la ei (…)

Fiți cu toată puterea creștini că numai asta ne mai poate salva, să știți (…)

Dar cu un Creștinism serios și ca Viață și ca ‘Gândire'(…)

Și afirmarea Neamului (…)

Aici trebuie să lucrăm pentru Neamul nostru, aici ne’a trimis Dumnezeu (…)

Eu trebuie să lucrez pentru menținerea neamului acestuia! Nu degeaba ne’a lăsat Dumnezeu (…)

Eu lucrez în Planul lui Dumnezeu (…) care m’a lăsat pe mine în Neamul meu.

Pr. Dumitru Stăniloae

Ziua 6

23 august 1944 – ziua tragediei românești

‘ De vor intra trupele rusești la noi și vor ieși învingătoare în numele diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea care să susțină, că ele vor pleca de la noi înainte de a ne sataniza, adică bolșeviza.

Consecințele?

Inutil a le discuta

IMN PENTRU CRUCEA PURTATĂ – VIRGIL MAXIM

Între timp, citeam ziarele și toate revistele care apăreau.

Eram însetat de a ști ce e în lume, cum mai gândesc oamenii, spre ce se orientează.

Partidul comunist era atât de bine înscăunat la putere încât nimeni nu-l mai contesta.

De asemenea, statul socialist era recunoscut pe plan internațional.

Fusesem scoși din temnițe când eram niște epave și când comuniștii dețineau toată puterea.

Nouă ne era interzisă orice comunicare cu masele, orice contact între noi.

Rămâneam guvernați de Securitate, într-un soi de temniță lărgită.

Pe deasupra, eliberarea noastră mai conferea comuniștilor și laurii umanitarismului pe plan internațional.

Nu știu ce miniștri se lăfăiau în plimbări și convorbiri amicale prin S.U.A., iar noi simțeam că ei înoată pe sângele nostru și calcă pe sufletele noastre.

Dacă ziarele m-au indispus prin zgomotul lor propagandistic, gazetele m-au durut când am văzut semnături ale unor oameni de mare cultură.

Dovleacul cuvintelor era întors pe toate fețele, doar – doar să încapă pe ogorul ateismului materialist.

Spitalul și orașul erau pavoazate cu afișe care mă îngrozeau.

Într-o bună zi am trecut prin fața statuii lui Lenin.

A înghețat inima în mine și mi-au zvâcnit toate durerile în tâmple, de am crezut că mă prăbușesc!

Noua societate semăna cu temnița, căci hotarele erau păzite, se vorbea o singură limbă ideologică, se executa un singur program de viață, trebuia să gândească toată lumea după directive.

Oamenii, reduși la neputință în fața statului, se supuneau și se mascau.

Masca era și o pervertire, dar și un mijloc de salvare.

Și nu era nimic de făcut.

Cărțile erau jucate de mult!

Țara pe care o părăsisem când am intrat în temniță se schimbase la față.

Nu mai existau țărani, nici ca pătură socială și nici în tradiția în care îi cunoscusem.

După ce fuseseră pauperizați, părăsiseră pământul, năvălind pe șantiere.

Pământul colectivizat era acum disprețuit și muncit în derâdere de oameni care nu-l iubeau.

Tăranii bătrâni suspinau și tăceau, țăranii tineri nu mai doreau pământ.

Căpătaseră pe șantiere obiceiuri și mentalități dubioase, fără noimă, fără temei.

Familia era și ea sfărâmată.

Desfrâul era public.

În mai toate familiile copiii proveneau din două – trei căsătorii ale părinților.

La biserică mergeau bătrânii, cu deosebire femeile.

Preoții erau timorați, cei mai mulți gustaseră și ei din amarul temnițelor.

Totuși, se păstrau cu evlavie marile datini din viață: botez, căsătorie religioasă, pomeni, parastase și înmormântări cu preoți.

Undeva, în adâncuri, exista credința și ea ieșea la suprafață cu deosebire în noaptea Învierii, când, cu mic cu mare, oamenii participau la slujbă.

Dintre toate categoriile sociale, cea mai cumplită lovitură sufletească mi-au dat-o însă copiii – ei, iubiții mei; ei, marea mea durere; ei, dorul inimii mele fripte de mizeria lumii!

Într-o bună zi am auzit un grup de copii cântând “Internaționala” și am crezut că voi muri pe loc, ori voi îngheța acolo, ori poate mă voi face praf și pulbere.

Nu s-a întâmplat nimic din toate acestea, dar am simțit o durere de cap care nu m-a părăsit multă vreme.

Vedeam trecutul mort, vedeam prezentul înroșit, dar îmi era cu mult mai greu să suport viitorul neantului. (…)

Era realitatea crudă.

Chiar și copiii din sate arătau ca cei de la orașe, goi pe dinăuntru, cu ifose de emancipare, obraznici și leneși.

Dispăruseră bunul-simț și buna-cuviință.

Am văzut copii sub cinci ani care socoteau că li se cuvine totul, aveau pretenții absolute și îi terorizau pe cei maturi.

Am observat un nou mod de a gândi în fragedă copilărie, încât un țânc de patru ani putea răstălmăci o problemă în trei feluri, în răstimp de două minute, interpretând-o după cum îi era convenabil.

Dialectica materialistă ce zăpăcise omenirea a întors logica pe dos, făcând din alb ori negru, ori verde, ori roșu, ori violet, după cum îi erau interesele momentului.

Ei bine, asta se simțea acum la nivelul ingenuu al copiilor și nu puteam să-mi explic cum se ajunsese la această înrâurire.

Copiii mari știau tot ce nu trebuiau să știe, tot ce le vicia naivitatea, încât ajungeau niște epave, iar tinerii, niște inteligențe pline de pofte senzuale infinite.

Constatam că în societatea socialistă se repetă în formă paroxistică toate viciile pe care Marx le-a criticat în burghezie: delațiunea este la ordinea zilei, furtul este la modă, lenea e deșteptăciune, minciuna este dialectic-științifică.

Omul este fiară civilizată!

Statul este instrumentul partidului și nimeni nu i se poate sustrage.

Omului nu-i rămâne absolut nimic personal, sau, dacă-și rezervă o împărăție lăuntrică, el trebuie să se izoleze de societate și să se teamă de ea.

Conștiința nu poate să se exercite decât în cadrele organizate de stat.

Salariul vine de la stat, sindicatul este inevitabil și-ți determină munca, câștigul îl dai partidului, primești în schimb numai educație și cultură materialist – ateistă.

Ești militar fără voie, ovaționezi contra voinței tale, ședințele de tot felul nu te iartă, statul îți apare pe stradă, în comerț, în blocul în care locuiești și-n apartament, până la urmă ești al statului, ești ‘capitalul lui cel mai de preț’ și e vai și amar de sufletul tău dacă nu ești încântat și tu însuți de această condiționare!

Societatea este când temniță, când fermă, când mecanism, aceste trei aspecte coexistând unitar, dar eliminând tot ce este uman, libertate și frumusețe.

Adesea lumea pare un ospiciu (…)

Reușisem deci să mă lămuresc cu societatea socialistă românească.

TESTAMENTUL UNUI NEBUN – IOAN IANOLIDE

Ziua 7

Ziua 8

Temnițele au fost laboratoarele de “reeducare” a “dușmanilor regimului”, până când am fost considerați inofensivi puterii de stat.

Presiunile ce s-au exercitat asupra noastră au fost geniale și bestiale, încât puțini au putut rezista.

Totuși au fost oameni care au crezut până la sfârșitul tuturor chinurilor și au rămas curați.

În acești oameni a viat Hristos, a vorbit Hristos și Hristos vorbește secolului XX prin ei. (…)

Aici s-au născut sfinți, martiri și eroi.

Așa ne-am luat dreptul de a spune adevărul împotriva lui Marx, Lenin, a marxism-leninismului și socialismului.

Mărturia noastră este crudă, dar e palidă în raport cu realitatea, căci intensitățile trăite aevea depășesc toate posibilitățile de exprimare. (…)

Viitorul acestui neam se zdrobește în România cu toate mijloacele de propagare a ateismului, materialismului și nihilismului.

Creștin, român și om sunt cele trei valori ce se confundă, se întregesc și cuprind sufletul românesc.

Dar de când se propagă marxism-leninismul, sufletul românesc a fost înmormântat.

Ne descompunem, ne lepădăm de noi înșine, murim sufletește.

Tinerii ce cresc acum au conștiința că sunt români dar nu mai au suflet românesc.

Moare sufletul creștin al neamului.

Avem nevoie să ne regăsim sufletele, să ne reorientăm valorile, să credem în oameni și în Dumnezeu.

ÎNTOARCEREA LA HRISTOS – IOAN IANOLIDE

Marx a fascinat ființe violente și resentimentare (…)

Marxismul este contrariul unei gândiri științifice, pentru că este contrariul unei critici raționale (…)

…eficacitatea de panaceu a marxismului: el părea să ofere, cui îi stăpânea conceptele (nu raționamentele!) accesul în împărăția posesiei mijloacelor de violență.

Or, știm ce înseamnă asta: accesul la putere.

Istoria a decodat just esența marxismului: o exacerbată și nudă voință de putere, în numele puterii înseși, prin eliminarea oricărui alibi al valorilor sau al transcendenței.

ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEȚII – HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

Ziua 9

Trebuie să cunoaștem comunismul, să înțelegem comunismul pentru că dacă’l înțelegem și știm ce s’a întâmplat ne putem găsi armele pentru a contracara valul neo-marxist.

Asta nu e istorie pe care o avem noi. (…) Comunismul e o crimă continuă.

Petre Țuțea

Ziua 10

Repetăm, și nu vom repeta niciodată îndeajuns, că dincolo de dominația economică, politică și militară, comunismul urmărește dominația asupra sufletului.

Sufletul trebuie distrus, pentru că nu poate fi supus.

Religia, arta, știința, ideile, idealurile, sentimentele, toate trebuie distruse și înlocuite cu ideile, legile și știința materialismului istoric.

Rezultă astfel un om-monstru, un om-caricatură, un om-demon.

Numai demonii și oamenii, conștienți de nimicnicia lor, se proclamă totuși dumnezei.

Prin urmare, educarea în spiritul materialismului istoric – adică “reeducarea” –

este demonizarea omului,

mutilarea sufletului,

uciderea lui Dumnezeu,

mecanicizarea conștiinței,

anularea personalității,

dispariția libertății,

robia absolută,

teleghidarea psihică,

condiționarea mentală pe bază de reflexe.

Către acest fel de educație se tinde.

Din punct de vedere istoric, fenomenul reeducării se situează la apogeul raționalismului, al autozeificării, al materialismului și al ateismului.

Pornind de la Renaștere și Umanism, trecând prin Revoluția Franceză, s-a ajuns inevitabil la științifismul materialismului istoric și de aici la reeducare.

Reeducarea nu era posibilă dacă n-ar fi existat această orientare și evoluție istorică.

ÎNTOARCEREA LA HRISTOS – IOAN IANOLIDE

Ziua 11

Ziua 12

Datorită experienței făcute, noi nu ne-am deformat sufletește, ci am primit o sensibilitate de a intui duhurile, ideile, curentele, forțele ce se desfășoară în lume – ori oamenii secolului XX sunt mutilați spiritual și tocmai această posibilitate le lipsește (…)

Lumea întreagă e în criză sub imperiul materialismului.

Dacă creștinii nu se pot reîncreștina, dacă ateii nu se deschid credinței, dacă evreii nu se pocăiesc, atunci lumea aceasta va sfârși catastrofal.

Nu există izbăvire decât în Hristos, dar înțeles bine și trăit sincer.

E nevoie de credință și fapte, de viața gândită și împlinită integral în credință.

Sunt unii oameni care cred și nu fac, trăind un conflict între cuget și viață; sunt alții care trăiesc la întâmplare și astfel se alienează; iar cei ce înfruntă adevărul împotriva evidenței, se satanizează.

Întunericul a ajuns măsura grosimii sale. Trebuie făcut un ultim efort de salvare de la dezastru.

Vă rugăm să înțelegeți că nu exagerăm cu nimic nici monstruozitatea experienței noastre, nici aprecierea de ansamblu asupra lumii, căci suntem lucizi și urmărim adevărul și numai adevărul, străduindu-ne a trăi și a scrie în duhul adevărului, fără ură și fără părtinire, dar dur ca însăși realitatea.

Datorită experienței făcute, noi nu ne-am deformat sufletește, ci am primit o sensibilitate de a intui duhurile, ideile, curentele, forțele ce se desfășoară în lume – ori oamenii secolului XX sunt mutilați spiritual și tocmai această posibilitate le lipsește (…)

În afară de Hristos nu avem nici un alt punct de sprijin. Ajunși cu multă trudă la El, de El fiind scoși din lume, cu El ne întoarcem spre lume, spre viață, spre veșnicie și vrem a da oamenilor perspectiva spiritualității creștine, ca unica lor izbăvire.

ÎNTOARCEREA LA HRISTOS – IOAN IANOLIDE

Cateheză adulți – Explicarea Sfintei Liturghii

1. Binecuvântarea Mare, Ectenia mare partea 1 (30 octombrie 2016) 61685

2. Ectenia mare partea a 2-a (27 noiembrie 2016) 61685

3. Antifoanele, Vohodul mic, Cântarea întreit sfântă, Citirea Apostolului și a Evangheliei (18 decembrie 2016) 61685  prezentare

4. Ectenia întreită (29 ianuarie 2017) 61685  prezentare

5. Catehumenii, Rugăciunile pentru credincioși (19 februarie 2017) 61685  prezentare

6. Imnul Heruvimic, Vohodul mare (9 aprilie 2017) 61685  prezentare

7. Ectenia cererilor, Rugăciunea Proscomidiei, Sărutarea iubirii, Simbolul credinței (7 mai 2017) 61685  prezentare

8. Sfânta Anaforá (4 iunie 2017) 61685  prezentare

9. Sfințirea Cinstitelor Daruri (2 iulie 2017) 61685  prezentare

10. Ectenia cererilor, Rugăciunea Tatăl Nostru (24 septembrie 2017) 61685 prezentare

11. Dumnezeiasca Împărtășire partea 1 (29 octombrie 2017) 61685 prezentare

12. Dumnezeiasca Împărtășire partea a 2-a, Rugăciunea amvonului, Apolisul (26 noiembrie 2017) 61685 prezentare