Cursuri Centrul Dumitru Staniloae

CDS_IntroducereInTeologieOrtodoxa_15-16

Mai jos puteti gasi oferta academică a Centrului de Studii și Cercetare Dumitru Stăniloae pentru anul academic 2015-2016. Aceasta cuprinde două programe deja consacrate, cărora li se vor alătura alte două programe organizate în premieră, astfel:

1. Introducere în teologia ortodoxă.

Ca și programul omonim de anul trecut, acesta este adresat în principal persoanelor fără studii teologice anterioare. Înscrierile se pot face pe site-ul Centrului, până pe 30 noiembrie 2015. Cursurile, programate a avea loc în serile de luni și joi, vor începe pe 7 decembrie 2015 și se vor încheia pe 30 iunie 2015.

2. Pastorație și duhovnicie. Lucrarea duhovnicului în contextul pastoral contemporan.

Un program deja bine cunoscut, aflat acum la a treia ediție, și adresat în principal preoților tineri ai mitropoliei, dar nu numai. Înscrierile se pot face, de asemenea, pe site-ul Centrului, iar prima sesiune va avea loc marți, 8 decembrie 2015. Întâlnirile din cadrul acestui program vor avea loc în serile de mați, până la sfârșitul lunii martie.

3. Misiunea Bisericii în context contemporan.

Este un program de studiu adresat, de asemenea, cu precădere clericilor mitropoliei. Întâlnirile vor fi axate pe dialogul dintre credință și știință, favorizându-se o abordare practică a diferitelor aspecte ale acestei vaste teme. Ne vom opri cu precădere asupra unor probleme de bioetică cu care ne confruntăm cu toții în desfășurarea activității pastorale (inseminarea in vitro, avortul și contracepția, donarea de organe, eutanasia etc.). Înscrierile pentru acest modul se vor deschide la 1 februarie 2016, iar cursurile vor începe pe 5 aprilie, fiind ținute în fiecare zi de marți, până la mijlocul lunii iunie.

4. Program de formare pentru cateheți.

Acest program se adresează cu prioritate absolvenților de Introducere în teologia ortodoxă din anii trecuți, dar și tuturor celor care au deja cunoștințe teologice de bază. Sesiunile vor viza mai mult aspectele practice ale implementării în parohii a unei strategii catehetice coerente, cu precădere în rândul copiilor și tinerilor, dar incluzând și noțiuni elementare de cateheză în rândul adulților. Înscrierile în acest program vor fi deschide pe 1 decembrie 2015, iar cursurile vor debuta pe 13 ianuarie 2016, încheindu-se la sfârșitul lunii martie.

Toate cele patru programe de studiu organizate în acest an academic se vor încheia cu o sesiune de examinare și Congresul anual ce vor avea loc în Spania, în septembrie/octombrie 2016.

Informații detaliate sunt disponibile pe pagina de internet a Centrului – www.teologie.eu – precum și pe pagina de Facebook: www.facebook.com/CentrulDumitruStaniloae.