(1) Primele încercări de schimbare în România din sec. XIX
(2) Paștile trebuie să fie după Pesah-ul evreiesc?
(3) Corelația îndătinată dintre Pascalie și calendarul iulian
(4) Dezbinarea indusă de Conferința din 1923 de la Constantinopol
(5) Adoptarea noului stil în unele Biserici autocefale; Conferința de la Moscova (1948)
La biserica noastră din Cachan am demarat în iulie 2022 cel mai mare proiect de până acum: achiziția unui iconostas mobil.
Acesta va cuprinde următoarele elemente: două suporturi pentru icoanele împărătești cu Mântuitorul și Maica Domnului, o coroană care va uni în partea de sus cele două suporturi și ușile împărătești. Vom folosi lemn de stejar și sculptura va fi executată în stil brâncovenesc. Iconostasul mobil este demontabil și în cursul săptămânii îl vom lăsa în spatele bisericii. Costul proiectului este de 6000€.
Ușile împărătești vor fi împodobite cu două noi icoane ce reprezintă scena Buneivestiri. Costul picturii este de 1000€.
Este nevoie de ajutorul dumneavoastră (fiecare după puterea lui) pentru a înfrumuseța biserica noastră și a crește ca și comunitate.
Vă rog să facem împreună rugăciune la Sfântul Ioan spre a ne fi călăuzitor în acest proiect și nădăjduiesc în ajutorul Domnului.
Donațiile se pot face direct la biserică (la d-na Maria la pangar) sau în contul parohiei (IBAN FR76 3000 4014 9900 0100 8346 695, BIC BNPAFRPPXXX, folosind eticheta “iconostas”).
Amintesc faptul că făcând o donație bisericii (prin cec sau virament), veți beneficia de o reducere la impozit de 66% din suma donată (de exemplu, dacă donați 100€ și aveți un impozit de 1000€, veți obține o reducere de 66€ și, ca atare, veți avea de plătit un impozit de doar 934€).
Mai jos puteti vedea o proiecție a unui iconostas mobil asemănător cu cel pe care l-am comandat pentru biserica noastră.
Iar în continuare, rezultatul jertfei dumneavoastră:
Mitropolia noastră a finalizat cumpărarea unei proprietăți în Limours pentru a demara acolo un centru misionar care să se ocupe de nevoile comunității noastre ortodoxe, în primul rând din zona pariziană și din Franța, dar și din restul Mitropoliei și din toată Europa.
Viitorul centru este situat la marginea orașului Limours (D152, 91470 Forges les Bains), dar și la marginea pădurii, în interiorul Parcului Natural Regional Haute Vallée de Chevreuse. Proprietatea conține în prezent o clădire, o suprafață mare de teren și o pădure.
Scopul acestui centru misionar care va purta numele Sfântului Ioan Casian, un sfânt român care a trăit în Franța în secolul al V lea, și care este ocrotitorul Mitropoliei Europei Occidentale si Meridionale, va fi, printre altele, primirea credincioșilor de toate vârstele. Avem mare nevoie în parohiile noastre de aceste întâlniri în care adulții, tinerii și copiii să se cunoască, să participe împreună la diverse activități, să petreacă împreună câteva zile de rugăciune, cateheză, dar și activități recreative. În special copiii au nevoie de un cadru în care să se regăsească în mijlocul altor copii cu aceleași interese și preocupări, și care să le permită pe termen lung să păstreze
relația cu Biserica lui Hristos.
O altă mare necesitate a comunității noastre este aceea de educație și cateheză. Existența acestui centru va permite organizarea unor sesiuni de cateheză, întâlniri sau retrageri spirituale cu diverși invitați, cursuri în cadrul centrului Dumitru Stăniloae, cursuri de iconografie sau de muzică bisericească etc.
Bineînțeles că acest centru ne va ajuta și la organizarea unor evenimente mai mari, importante pentru Mitropolia noastră, precum congresul Mitropoliei, Festivalul Din Dragoste pentru Frumos, slujbe festive pentru sărbătorile mari precum Sfintele Paști și altele.
Puteți găsi aici o descriere a proprietății dar și a proiectului, cu mai multe imagini și detalii.
Rugăm pe toți cei care doresc și pot, să ajute și să contribuie financiar la acest proiect esențial pentru Mitropolia noastră. Donațiile se pot face în contul protopopiatului Franței, prin virament sau cheque, menționând „centrul Sf. Ioan Casian” precum și numele și adresa donatorului:
Titularul contului: UNION DIOCESAINE ORTHODOXE
Adresa titularului: 1 boulevard du Général Leclerc, 91470 Limours, France
IBAN: FR76 1751 5006 0008 0022 6699 412
BIC: CEPAFRPP751
Conform legislației franceze donațiile primite până la sfârșitul anului dau dreptul la o reducere a 66% (și în unele cazuri 75%) din impozitele de pe anul 2021. Cei care donează vor primi în primăvară reçu fiscal de la trezorier.
De asemenea, dacă puteți ajuta la amenajarea și renovarea clădirii și la construcțiile care vor demara, vă rugăm să ne contactați.
Și nu în ultimul rând purtați acest proiect în rugăciunile dumneavoastră, ca fiind unul extrem de important pentru viitorul copiilor noștri.
(pr. Răzvan Bena)
Pe’aci, început’a aventura…
Nainte, de orice, se pregătește ‘Cortul’ Domnului…
Se pregătește și ‘focul’…
Avem și leagăn… 😊
Încet, încet, se ‘naște’ ‘așezarea’ iubitorilor de isihie și bucurie😊😇
Fiecare cort își are ‘Sfânt-Ocrotitoriul’…
Lumina lină se lasă peste ‘așezare’… 😇🌛
Și Domnul își așteaptă copiii la ruga cea de seară… ☦🕯📿
Ceata trezvitorilor de la Ormesson 😊
‘De nu va Domnul zidi casa, în deșert s’au ostenit cei ce zidesc; de nu va Domnul păzi cetatea, în deșert a privegheat cel ce păzește…’…. de aceea și noi, cerut’am nainte de orice, binecuvântarea cea de neclătit a Dommului… ca vie și sfântă Temelie…
Și s’a aprins… 🔥
Așa, de încălzire…😀
Și ziua de Vineri s’a încheiat cu legănat de ‘Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește pre noi’, ‘Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește pre noi’, ‘Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește pre noi’… Noapte bună 🌛
Ziua de Sâmbătă, început’a cu Sfânta și dumnezeiasca Liturghie… și cu a ei ‘pregătire-primă parte’ – Sfânta Proscomidie ( tâlcuită de Părintele, pentru cei mici și mari, în ‘elementele’ ei esențiale). Proscomidia (gr. προσκομιδή, ἡ — proskomidi, i, de la προσκομίζειν — proskomizein = a aduce, a pune înainte, a oferi) este ritualul sau rânduiala introductivă a Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, care constă în pregătirea și binecuvântarea (afierosirea) Cinstitelor Daruri, adică a materiei (pâinea și vinul) jertfei liturgice.
Proscomidia este prima parte a Sfintei Liturghii. În Liturghier ea are forma și întinderea unei adevărate slujbe aparte, cu un titlu propriu, cu o formulă de binecuvântare la început și cu una de încheiere.
În mănăstiri, timpul săvârșirii Proscomidiei este între Utrenie și Liturghie, când se săvârșește și slujba Ceasurilor, dar în bisericile de enorie, unde nu se face slujba Ceasurilor, Proscomidia se săvârșește în timpul Utreniei, la Proscomidiar, sau înainte de Utrenie.
Tămâie aducem Ție..
Sfânta Liturghie…
Crezul…
Harul Domnului nostru Iisus Hristos…
Apoi, urmat’a o ‘masă’ 🔥🥩🍳🥖🧀🧀🥞🍫, dacă înțelegeți ce vreau să zic… Aci, e doar o MICĂ, FOARTE MICĂ 😊 ‘prezentare’ din ce a fost ‘compusă’ ceastă ‘masă’ 😊😊😊
Urmat’a apoi, ‘chemarea’ nisipului, a zăpezii, a dunelor de nisip, a mării de zăpadă, spuneți’le cum vreți… Ideea e că fiecare și’a găsit ceva de ‘făcut’ ❤❤❤… și încă unii, cu câtă pasiune… 😇😇😇
Ca să ne înțelegem… nu glumeam cu ‘pasiunea’. Aci, avem un ‘atelier’-instant de făcut îngeri pe nisip 😉😇😊😊😊
‘Terenul’ de joacă…
Aci, grație agenților noștri secreți și a tehnologiei de ultimă generație deținută, am ‘reperat’ un grup rebel, cică’și zic ‘adolescenți în devenire’. Sub pretextul că ar avea de strâns ‘informații de extremă importanță’ pentru o lucrare școlară, au evadat, după cum bine vedeți, în zone unde agenții noștri mai greu aveau acces. Se pare că au săvârșit tot felul de infracțiuni, la unele le zice selfie-uri mi se pare. Stați liniștiți. I’am prins, legat, și obligat să mănânce tot ce a fost la cină.😉😀😀. Slavă Domnului că ‘Dumnezeul nostru nu e fieștecine’, vorba Avvei Rafail și că PRETUTINDENEA ESTE 😊 și pe toate ocrotește… și cică are și niște remedii pentru ceste grupuri rebele. Cică i se zice DRAGOSTE… și cică e chiar EL, DRAGOSTEA CEASTA, IISUS HRISTOS, DOMNUL NOSTRU, care ne’a lăsat și un mesaj: ‘În lume necaz veți avea: CI ÎNDRĂZNIȚI, EU AM BIRUIT LUMEA.’
Aci, avem exemplificată ‘lupta dintre generații’ 😀😀😀
Cu pauze de ‘răsuflat’…🤭😊
Dar… CU NĂDEJDE… NAINTE!!😇😇😇
Stați în pace… S’a încheiat… CU DRAGOSTE!!😉😊❤
Pomenit’am și de mare mare? ⛱⛱⛱
Fu, fu, fu, numaidecât… 🤭🙈😀
Gândeați cumva că a lipsit fotbalul? Pff, cum să lipsească?🙈🙉🙈S’au dezlănțuit emoții care mai de care 😀
La întoarcere, bucuratu’ne’am puțin de ‘liniștea’ unei mici mine, aflate foarte aproape de ‘tabără’, deja puțin-amenajată pentru doritorii-iubitorii de isihie 🌻🌻🌻
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește pre noi… și lumea Ta…📿
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește, povățuiește, crește și desăvârșește întru Sfințenia și Lumina Ta pre toți copiii cestor parohii și pre părinții lor, fieștecare dupre al său nume, pre toți copiii și părinții din Mitropolia și Patriarhia noastră, pre toți copiii și părinții dreptslăvitori, pre toți copiii și părinții din întreaga lume. Doamne trimite mila Ta preste pruncii pământului pre care-i iubești, trimite preste ei și noi Duhul Tău cel Sfânt și dă lor și nouă a cunoaște pre Tine și dragostea Ta în Duhul Tău cel Sfânt, și învață-i a Te slăvi…
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluiește pre robii Tăi…
Lumina lui Hristos, luminează tuturor… și întru ea, trec și prin ‘gaură’ de ‘mină’…
😊😇😊😇😊😇
‘Copiii sunt ca bureții. Absorb tot ce facem, tot ce spunem. Învață în fiecare clipă de la noi, indiferent dacă suntem sau nu conștienți de asta’…☦🕯📿🙉🙈😊🙏🙏🙏
‘Prietenie, Bucurie, Icoane din Apa
Noi nu uurlaam 😀😀 Doar…. 🎸🎸🎸
‘Coboară dacii liberi din columnă/ Prin bărbi și plete șuieră un vânt / Aduc cu ei sărutul libertății’…
Copiii țintesc… direct la ȚINTA-HRISTOS…!
Învățând mulțămirea… Domnul ne ocrotește și este cu noi mereu… Mulțămim Ție, Doamne, Mulțămim Ție, Doamne…
🌻🌻🌻’Iată acum, ce este bun sau ce este frumos, fără numai a lăcui frați împreună (..) că acolo au poruncit Domnul blagoslovenia și viața până în veac.’🌻🌻🌻
🌻🌻🌻Slavă lui Dumnezeu pentru toate…!!🌻🌻🌻
M-am pregătit pentru spovedanie, gândindu-mă să-mi mărturisesc păcatele cât se poate de amănunţit. Ca urmare, am început să-mi amintesc toate păcatele mele, săvârşite încă din cea mai fragedă tinereţe. Ca să nu le uit, m-am apucat să le categorisesc şi să le scriu pe o coală mare de hârtie.
Am aflat că în pustietatea Kitaev, la şapte verste distanţă de Kiev, se nevoieşte un duhovnic foarte înţelept şi cu dreaptă socoteală. Se mai povestea că oricine se spovedeşte la el dobândeşte un duh umilit şi se întoarce folosit, plin de o mare pace sufletească. M-am bucurat mult şi, fără multă zăbavă, m-am dus la el. După ce am primit câteva sfaturi şi după ce am stat puţin de vorbă, i-am dat foaia ca s-o cerceteze. Citind-o, duhovnicul mi-a zis:
– Iubite prieten, ai scris aici multe lucruri de prisos. Iată ce trebuie să ştii:
1. La spovedanie nu trebuie să repeţi acele păcate de care te-ai căit mai înainte, de care ai fost dezlegat şi pe care nu le-ai mai săvârşit. Altminteri, asta ar însemna o neîncredere în puterea tainei ce se săvârşeşte la spovedanie.
2. Nu trebuie să-ţi aminteşti de alte persoane cu care ai venit în atingere în clipa când ai făptuit păcatele, ci să te osândeşti numai pe tine. Sfinţii Părinţi opresc pe credincioşi să-şi spună păcatele în toate amănuntele, ci numai să le recunoască în general, pentru ca nu cumva, luându-le pe fiecare în parte, să dea prilej de sminteală atât sufletului său, cât şi duhovnicului.
3. Tu ai venit să te pocăieşti şi totuşi nu te căieşti de păcatele tale, fiindcă nu ştii cum trebuie să te pocăieşti, adică îţi săvârşeşti pocăinţa în chip rece şi indiferent.
4. Tu ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai însemnat ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate. N-ai recunoscut şi n-ai notat că tu nu iubeşti pe Dumnezeu, că urăşti pe aproapele, că nu crezi în cele ce spune cuvântul Domnului şi eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă. În aceste patru păcate se cuprinde toată prăpastia de răutăţi şi toată stricăciunea noastră sufletească. De fapt, ele sunt rădăcinile din care răsar toate vlăstarele căderii noastre în diferite păcate.
Când am auzit aceste cuvinte, am rămas uimit.
– Cuvioase părinte, i-am spus eu, cum s-ar putea oare să nu-L iubim pe Dumnezeu, Făcătorul şi Purtătorul nostru de grijă?! în ce mai putem crede, dacă nu în cuvântul Domnului, căci în El se află tot adevărul şi toată sfinţenia?! Cât despre aproapele, eu nu-i doresc decât binele. Şi pentru ce l-aş putea urî? Nam cu ce mă trufi, căci, pe lângă păcatele mele fără de număr, nu am nimic vrednic de laudă. Şi cum aş mai putea umbla după plăceri şi pofte eu, care sunt atât de sărac şi bolnăvicios?! Desigur, dacă aş fi fost învăţat sau bogat, atunci, fără îndoială, m-aş fi simţit vinovat de toate câte mi le-aţi spus.
– Iartă-mă, iubite, dar ai înţeles atât de puţin din câte ţi-am explicat! Cum să te lămuresc mai bine?! Uite, îţi dau o scriere după care eu însumi mă spovedesc. Citeşte-o şi vei vedea limpede că tot ceea ce ţi-am spus este adevărat.
Duhovnicul mi-a dat hârtia, iar eu am început s-o citesc:
Spovedania omului lăuntric sau Calea care duce la smerenie
Întorcându-mă, cu toată luarea-aminte, înăuntrul sufletului meu şi luând seama la mersul omului nevăzut, mă încredinţez din experienţă că nu-L iubesc pe Dumnezeu, nu am dragoste pentru aproapele, nu cred în nimic din cele ce ţin de religie şi sunt plin de mândrie şi de iubire de sine. Toate aceste păcate grele le găsesc într-adevăr în mine, atunci când îmi cercetez în chip amănunţit simţurile şi faptele mele:
1. Nu-L iubesc pe Dumnezeu. Căci, dacă L-aş iubi, m-aş gândi mereu la El cu o bucurie pofnită din adâncul inimii. Orice gând despre Dumnezeu mi-ar aduce în suflet o plăcere deosebită. Dimpotrivă, eu mă gândesc mult mai des şi cu mai multă desfătare la cele pământeşti, pe câtă vreme cugetarea despre Dumnezeu nu-mi pricinuieşte decât greutate şi uscăciune. Dacă L-aş iubi, atunci convorbirea cu El, care se săvârşeşte în vremea rugăciunii, m-ar hrăni, m-ar mulţumi şi m-ar duce către o neîntreruptă legătură cu El. Dimpotrivă, eu nu numai că nu mă desfăt în rugăciune, ci simt o greutate tocmai în timpul când mă rog: mă lupt cu plictiseala, slăbesc din pricina trândăviei şi sunt gata să mă îndeletnicesc, cu mai multă plăcere, cu orice alt lucru mai mărunt, numai ca să scurtez sau să pun capăt rugăciunii.
În ocupaţiile mele deşarte timpul trece pe neobservate, dar în îndeletnicirile cu lucrurile dumnezeieşti, când mă aflu în prezenţa Lui, orice ceas mi se pare un an. Cel ce iubeşte pe cineva se gândeşte neîncetat, în tot cursul zilei, numai la fiinţa care îi este dragă. Şi-o închipuie, îşi face griji pentru ea şi, în orice îndeletnicire, scumpul său prieten nu-i iese din gânduri. Pe câtă vreme eu, în timpul celor douăzeci şi patru de ore, de abia dacă găsesc un ceas ca să mă cufund în adâncurile cugetării de Dumnezeu şi să mă înflăcărez de dragostea Lui. Iar restul de douăzeci şi trei de ceasuri le aşez cu plăcere şi cu toată râvna pe altarul idolilor patimilor mele!… În vorbirile despre lucrurile nefolositoare, despre chestiunile neînsemnate pentru suflet, eu sunt treaz, simt plăcere, iar în discuţiile despre Dumnezeu sunt uscat, plictisit şi trândav. Şi chiar atunci când, uneori, sunt atras, ne-vrănd, spre convorbirile dumnezeieşti, caut să trec mai repede la conversaţiile care îmi măgulesc patimile. Sunt stăpânit de o neobosită curiozitate să aflu ceva nou în legătură cu dispoziţiile guvernului şi cu evenimentele politice. Sunt biruit de dorinţa să dobândesc cât mai multe cunoştinţe în ştiinţele lumii, în artă, în economie, în timp ce învăţăturile Legii Domnului, cunoştinţele despre Dumnezeu, despre religie nu lasă nici o urmă în mine, nu-mi hrănesc sufletul. De aceea socot că toate aceste îndeletniciri, departe de a fi nişte ocupaţii de seamă în viaţa unui creştin, nu sunt decât nişte chestiuni lăturalnice şi de prea mică însemnătate, de care ar trebui să mă ocup numai în timpul liber, când nu am altceva mai bun de făcut.
Apoi, dacă dragostea de Dumnezeu se cunoaşte după împlinirea poruncilor Lui – căci El însuşi spune: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele “, iar eu nu numai că nu păzesc poruncile Lui, ci îmi dau prea puţină silinţă să le împlinesc -, atunci trebuie să recunosc cu adevărat că eu nu-L iubesc pe Dumnezeu… Aceasta o întăreşte şi Sfântul Vasile cel Mare, când spune: „Dovada că omul nu-L iubeşte pe Dumnezeu şi pe Hristosul Său este faptul că el nu îndeplineşte poruncile Lui.”
2. Nu am dragoste pentru aproapele, căci departe de a mă hotărî, potrivit Evangheliei, să-mi pun sufletul pentru binele aproapelui, eu nu-mi jertfesc nici măcar cinstea, fericirea sau liniştea în folosul fratelui meu. Dacă l-aş iubi ca pe mine însumi, aşa cum porunceşte Evanghelia, atunci nenorocirea lui m-ar durea şi pe mine, iar fericirea lui m-ar umple şi pe mine de bucurie. Pe câtă vreme eu, după ce ascult cu mult interes povestirile ce privesc nenorocirile aproapelui, nu mă întristez, nu-mi frâng inima de durere, ci stau nepăsător sau, ceea ce e o vină şi mai mare, simt parcă o plăcere când aud astfel de istorisiri. Pe deasupra, nu acopăr cu dragoste faptele rele ale aproapelui, ci le răspândesc şi le osândesc.
Bunăstarea, cinstea şi fericirea lui nu mă înveselesc ca şi cum ar fi ale mele proprii, ci, ca orice lucru cu desăvârşire străin de mine, nu trezesc în sufletul meu nici un simţământ de bucurie, ci, dimpotrivă, stârnesc în inima mea un fel de zavistie sau chiar dispreţ.
3. Nu cred în nimic din cele propovăduite de religie, nici în nemurire, nici în Evanghelie. Dacă aş fi fost cu adevărat încredinţat şi aş fi avut o credinţă tare că, fără nici o îndoială, dincolo de mormânt este o viaţă veşnică, cu o anumită răsplată pentru faptele săvârşite pe pământ, atunci m-aşfi gândit fără încetare la ceea ce mă aşteaptă. Un simplu gând spre nemurire m-arfi înspăimântat şi mi-aşfi trăit viaţa aceasta ca un pribeag, care e mereu gata să intre în patria cerească. Dimpotrivă, eu nici nu-mi pun problema veşniciei, iar sfârşitul vieţii de aici îl socot cape capătul existenţei mele. Uneori, un gând tainic se cuibăreşte în mintea mea: cine ştie ce poate fi după moarte? Şi chiar dacă spun că eu cred în nemurire, o zic numai cu mintea, iar inima rămâne într-o puternică încredinţare în cele vremelnice, ceea ce o dovedesc făţiş toate faptele mele şi necontenita grijă pentru o mai bună întocmire a vieţii mele trupeşti. Dar dacă Sfânta Evanghelie, care este cuvânt dumnezeiesc, ar fi fost primită în inima mea cu credinţă, m-aşfi ocupat mereu de ea, m-aşfi desfătat cu citirea ei, ba chiar o simplă privire aruncată asupra ei ar fi deşteptat în mine o adâncă evlavie, înţelepciunea, fericirea şi iubirea care sunt cuprinse în paginile ei m-arfi umplut de bucurie, iar eu m-aşfi desfătat cu învăţăturile Legii Domnului zi şi noapte, m-aş fi hrănit cu ele cum te hrăneşti cu pâinea cea de toate zilele şi aş fi purces din toată inima la împlinirea pravilelor ei. Nimic din cele pământeşti n-ar fi fost în stare să mă abată de la această hotărâre. Şi, cu toate acestea, chiar dacă mai ascult sau mai citesc din când în când cuvântul Domnului, o fac fie la nevoie, fie dintr-o curiozitate ştiinţifică. Şi, fiindcă în asemenea împrejurări nu mă pot adânci cu cea mai mare luare-aminte în duhul Evangheliei, simt că mă cuprind o uscăciune, o lipsă de interes şi, ca şi cum m-aş afla în faţa unei cărţi obişnuite, rămân fără nici o roadă şi sunt gata, ba chiar bucuros, s-o schimb pe orice carte lumească, pe care o citesc cu mai multă plăcere şi în care găsesc mai multe lucruri pline de noutate şi de interes.
4. Sunt plin de mândrie şi de iubire de sine. Toate faptele mele dovedesc următorul lucru: ori de câte ori găsesc în mine ceva bun, doresc să-l scot la iveală, ca să mă proslăvesc în faţa altora sau să mă îndulcesc în lăun-trulmeu. Deşi, în afară, arăt o oarecare smerenie, totuşi în sinea mea îmi pun toate faptele pe seama propriilor mele puteri şi mă socot, faţă de ceilalţi, cel mai bun sau, cel puţin, nu mai rău decât ei. Dacă văd la mine un neajuns, caut să mi-l îndreptăţesc, să-l acopăr cu o aparentă necesitate sau nevinovăţie. Mă supăr pe cei care nu mă respectă şi îi socotesc nişte nepricepuţi, care nu ştiu să preţuiască oamenii. Mă laud cu binefacerile mele, cârtesc şi mă bucur de nenorocirile vrăjmaşilor mei, iar înfrângerile suferite în lucrările începute de mine mă necăjesc. Şi, chiar atunci când îmi dau silinţa să fac ceva bun, am în vedere ori lauda, ori folosul meu trupesc, ori mângâierea ce vine din partea lumii. Într-un cuvânt, eu cioplesc mereu în mine însumi un idol propriu, în faţa căruia săvârşesc o neîntreruptă slujbă, căutând în toate faptele mele fie o plăcere pentru simţuri, fie o hrană pen-tru patimile şi poftele mele iubitoare de desfătări.
Din toate cele înşirate până aici, văd că sunt mândru, neînfrânat, lipsit de credinţă, neiubitor de Dumnezeu şi urător de aproapele. Ar putea fi o stare mai păcătoasă decât aceasta? Starea duhurilor întunericului e mai bună decât a mea, căci dracii, chiar dacă nu-L iubesc pe Dumnezeu, îl urăsc pe om, trăiesc şi se hrănesc cu mândrie, cel puţin, însă, cred şi se cutremură. Dar eu? Poate exista oare o soartă mai grea decât cea care mă aşteaptă? Şi pentru care alte pricini hotărârea judecăţii va fi aspră, dacă nu pentru o astfel de viaţă dezordonată şi nechibzuită, pe care o trăiesc eu însumi?!
(fragment din Pelerinul rus. Mărturisirile sincere către duhovnicul său ale unui pelerin rus cu privire la rugăciunea lui Iisus)
Articol publicat în revista Familia Ortodoxa / Decembrie 2019: Unde este Porfirie? Acolo unde este Dumnezeu!
Dragi credinciosi, in primul rand dorim sa va multumim tuturor celor ce ati contribuit la apelul nostru pentru colecta de Craciun din decembre 2019.
30 de pachete cu hainute, incaltaminte, jucarii si dulciuri au ajuns in doua sate din judetul Cluj, si anume Panticeu si Catalina. Parintele Danut Gordan, s-a ocupat pentru a distribui cele oferite, la 5 familii nevoiase, una cu 7 copii, alta cu 10, la doua familii tinere fara venituri si la o familie de varsnici bolnavi. Cateva poze (care nu pot decat sa induioseze).
Mai multe pachete cu hainute, incaltaminte si jucarii au ajuns la trei orfani care sunt in grija maicilor de la chilia Acoperamantul Maicii Domnului (satul Petru-Voda, judetul Neamt).
Si anul acesta, am dori sa ajutam mai multe famillii cu situatie materiala deosebit de grea, din zona rurala din Romania, cu bani pentru electricitate, caldura, transport si cu materiale de constructie pentru refacerea asa ziselor “case” in care locuiesc. In plus, ii avem in vedere pe mai multi copii care se afla deasemenea intr-o situatie foarte grea, care au nevoie de ajutor si pe care incercam sa-i bucuram cu un dar.
Colecta va fi deschisa pana de Craciun. Cum puteti ajuta?